Predicarea Evangheliei !?

Am gasit acest post si am crezut ca e bine sa-l impartasesc si cu altii, e o perspectiva interesanta si in acelasi timp importanta a lucrarii de evanghelizare, lucrare in care suntem implicati si noi. Trebuie sa ne cercetam si sa ne verificam si sa fim atenti la modul in care abordam insarcinarea primita de la Domnul Isus.

Câteva moduri în care Evanghelia este definită în cercurile noastre astăzi: (M. Horton)
[1] O relație personală cu Dumnezeu
Nicăieri nu îi găsim pe apostoli proclamând Evanghelia ca o invitație de a avea o relație personală cu Dumnezeu. Toți oamenii au o relație personală cu Dumnezeu. De fapt problema este că avem o relație personală cu Dumnezeu: relație de vinovați și dușmani în fața unui judecător drept.
Această ofertă, falsă de altfel, presupune că cineva se află într-o situație neutră, lipsindu-i bucuria cunoașterii lui Dumnezeu sau cel puțin că suntem într-o condiție descrisă în termenii separării – lipsa comunicării.
Pavel spune că suntem „morți în greșelile și păcatele noastre”, „copii ai mâniei”, dușmani ai lui Dumnezeu. Tot el spune că „au cunoscut pe Dumnezeu” dar am înădușit „adevărul în nelegiuire”.
Așa că Evanghelia nu oferă posibilitatea unei relații personale cu Dumnezeu ci anunță o diferită relație cu Dumnezeu bazată pe Hristos! În loc să-i fim vrăjmași, am fost reconciliați prin sacrificiul lui Hristos (Rom. 5:8-11; 1).
[2] Chemarea lui Isus în inimă
A pune egal între salvare și primirea lui Isus în locuința inimii este, în cel mai bun caz, doar jumătate de adevăr.
Evanghelia spune că Hrisots a purtat vina și a fost înviat pentru justificarea și viața noastră, acum mijlocind la Tatăl. Este o lucrare obiectivă a lui Hristos în afara noastră. A-L invita pe Isus în inimă, pur și simplu, nu răspunde problemei indentificată în Scriptură.
Criza cea mare nu este că Isus nu se află în inima mea ci că eu și restul umanității mă aflu „în Adam”, iar Evanghelia spune că prin credința în Evanghelie – împreună cu comoștenitorii mei – acum sunt „în Hristos”. Eu sunt cel care are nevoie de relocalizare, nu Hristos.
Salvarea prin a-i cere lui Isus să vină în inima ta presupune că Vestea Bună este despre ceva ce Dumnezeu oferă iar ascultătorului i se cere să facă ceva – oricum, ceva mic – pentru a face această salvare efectivă. Este un adevăr aici: suntem justificați prin credință dar și aceasta este un dar de la El (Ef. 2:8-9).
Când oamenii ajung să creadă că pot fi salvați spunând o rugăciune putem simplu să uităm că Duhul Sfânt este cel care dă credința pentru a dori să ne rugăm pentru mila lui Dumnezeu. Focusul este îndreptat de la Duhul care dă credința către credința însăși.
Critica cea mai aspră este că această definiție a Evangheliei nu se află în Scriptură. Nimeni nu a chemat în Noul Testament să facă „rugăciunea păcătosului”, cerându-i lui Isus să intre în inimă.
În special în Fapte acesta este tiparul: Judecata lui Dumnezeu e anunțată tuturor oamenilor; evanghelia este proclamată ca Hristos fiind împlinirea Scripturilor, și mulți, convinși de păcatul lor și de vestea bună a salvării în Hristos, cred, sunt botezați și adăugați bisericii.
[3] A-L face pe Isus Domn și Mântuitor
Aceasta este o altă expresie care nu se găsește în Scriptură. De fapt, vestea bună este anunțul că Isus Hristos este deja Domn și Mântuitor. „Să știe bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus” (Fapte 2:36).
Ar trebui să li se predice pastorilor și predicatorilor noștri același lucru ca „să știe bine” că Dumnezeu „a făcut” acum 2000 de ani, nu astăzi, Domn și Hristos pe acest Isus. A-i cere cuiva să-L facă pe Isus – „Domnul și Mântuitorul lui” este o minciună pentru că El este deja dar înseamnă și să spui că un om poate face ceea ce doar Dumnezeu a putut face.

Noi vrem mai degrabă să facem ceva decât să primim identitatea noastră. Este o bombă pentru eul nostru să ni se spună că totul a fost făcut deja. Totuși această este gloria Evangheliei! Imaginează-ți că Dumnezeu l-ar fi lăsat pe Israel să-L facă pe Dumnezeu „Domn și Mântuitor” și apoi să-i elibereze din Egipt!
„Mântuitor și Domn” este simplu ceea ce Dumnezeu este în mod neschimbător și veșnic, nu ceva ce-L facem noi să fie pentru noi. De fapt, El a domnit și ne-a salvat „pe când eram noi încă fără putere”, „pe când eram noi încă păcătoși” și pe când „eram vrăjmași” (Rom. 5:6-10).
Credința primește; ea nu face. Doar Cuvântul declarativ al lui Dumnezeu crează! Când Dumnezeu a creat lumea El nu a zis: Să fie posibil!.

Este adevărat că trebuie să-L primim pe Hristos dar aceasta este pentru că El ne-a primit, ne-a iubit și ne-a cunoscut întâi (Ioan 1:12-13).
CONCLUZII
Evanghelia înseamnă mai mult decât salvarea de iad; crucea nu este simplu calea lui Dumnezeu pentru iertarea păcătoșilor, ci înfrângerea forțelor demonice și structurilor care produceau opresiune și violență.
Este adevărat că Evanghelia fost redusă la un mesaj simplist și individualist din care lipsește gradoarea realizării răscumpărării istorice. Este vorba despre Dumnezeu care, în ciuda rebeliunii omului, a împlinit promisiunea unei noi creații.
Astăzi se adaugă pe lângă lucrarea răscumpărătoare a lui Hirstos și lucrărilor omului – într-un mod fiind și ele răscumpărătoare. În acest caz Isus este doar un exemplu moral decât un Salvator

postare preluata de pe blogul Trezire Spirituala